Clasa pregătitoare la 18 ani
Scurtă listă de aberații care decurg din condiționarea accesului la educație de împlinirea unei vîrste
Acest articol face parte dintr-o serie care discută legitimitatea interzicerii accesului în clasa pregătitoare.
Începînd din 2021, Ministerul Educației permite înscrierea în clasa pregătitoare doar a copiilor care împlinesc 6 ani în acel an calendaristic. Ministerul invocă articolul 29 (2) din Legea educației. Am argumentat anterior că acel articol este neconstituțional și discriminatoriu, că nesocotește practica anilor 2012–2020 și modelul din majoritatea covîrșitoare a țărilor occidentale.
Negarea dreptului fundamental la educație este oribilă. Dar ne putem consola cu partea comică: nonsensurile care iau naștere sînt ilare. Așadar, să rîdem. Chiar dacă e doar un rictus.
1. Copilul etern
Un argument pe care îl aud des în favoarea întîrzierii începerii școlii este: Lasă copilul să-și trăiască copilăria! Bun, dar copilăria ține pînă la 18 ani (sau pînă la 12–13, dacă luăm adolescența ca bornă). Conform acestui deziderat, ar trebui să începem clasa pregătitoare la 12-13 sau chiar la 18 ani.
Premisa acestui argument este că educația și trăirea copilăriei se exclud reciproc. O aberație.
2. Magia nopții dintre ani
Copiii care împlinesc 6 ani în lunile septembrie-decembrie pot să mai aștepte un an sau pot începe clasa pregătitoare dacă o evaluare psihosomatică arată că ar fi apți. Prin acest mecanism de evaluare, Statul admite că circumstanțele sînt importante și că multe situații nu pot fi tranșate numeric.
Dar tocmai acele circumstanțe îl definesc pe un copil infinit mai mult decît minutul de la 31 decembrie ora 23:59 la 1 ianuarie ora 00:00. Statul insistă că copiii născuți după 1 ianuarie nu mai pot invoca niciun fel de circumstanțe. Că la miezul nopții dintre ani se întîmplă ceva magic. O aberație.
3. Fă-mi, mamă, cezariană / Să mă ia Statul la școală
Dacă un copil s-a născut natural și la termen pe 1 ianuarie 2017, el nu va avea voie să intre la școală în anul școlar 2022–2023. Dacă mama sa ar fi cerut operație cezariană sau inducerea nașterii pe 31 decembrie, fix același copil ar fi avut dreptul de a fi evaluat și înscris la școală.
În înțelepciunea sa, Statul Român acceptă un copil posibil mai plăpînd și ușor prematur, dar refuză același copil viguros și dus la termen. O aberație.
4. Nu te supăra, frate
Corolar la punctul anterior: Dacă doi gemeni se nasc la 23:59 pe 31 decembrie și respectiv la 00:00 pe 1 ianuarie, primul va putea merge la școală, dar al doilea nu, că nu permite CNP-ul, șefu’.
5. În urma plutonului da, înainte nu
Metodologia de înscriere permite amînarea înscrierii în clasa pregătitoare. Aparent, în această situație Ministerul nu se jenează să încalce legea:
Art. 53(2): La cererea scrisă a părintelui, adresată Comisiei județene/a municipiului București, ISJ/ISMB soluționează, în interesul superior al copilului, situațiile excepționale care necesită amînarea înscrierii în învățămîntul primar […].
Este o recunoaștere firească a realității că nu toți copiii sînt la fel. Și atunci, dacă permitem amînarea pentru unii, de ce n-am permite și devansarea pentru alții? O aberație.
6. Neglijarea obligatorie a copilului
Neglijarea copilului este definită în Legea 272/2004 privind drepturile copilului:
Art. 89(2): Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.
Mai mult, există o metodologie privind intervenția Statului în situații de violență asupra copilului, care spune și mai clar:
II.2.1.B.5: neglijarea educațională — substimulare, instabilitatea sistemului de pedepse și recompense, lipsa de urmărire a progreselor școlare;
II.2.1.E.d: violența prin deprivare/neglijare — reprezintă forma nonfizică a violenței.
Băi, nenică! Deci cînd Statul Român îi refuză copilului meu educația, conform propriilor sale definiții, Statul mă obligă, prin lege, să-mi substimulez copilul. Adică să-l neglijez. Adică o formă indirectă de violență, doar cu puțin mai presus decît violența fizică.
7. O fereastră de patru luni
În forma curentă, articolul 29 (2) spune: toți copii care împlinesc 6 ani înainte de 1 septembrie sînt obligați să meargă la școală. Toți copiii care îi împlinesc între septembrie și decembrie pot cere o evaluare ca să se decidă dacă merg la școală sau mai așteaptă un an. Toți copiii care îi împlinesc după 31 decembrie au interdicție la școală și chiar la evaluare. Așadar, articolul definește un interval de patru luni (septembrie-decembrie) și pretinde că știe totul despre un copil care s-a născut înainte sau după acest interval.
Oare ființa umană chiar este atît de previzibilă și de unidimensională? Aceasta este o aberație.
Sînt sigur că autorii Legii 1/2011 au discutat cu experți în psihologie. Dar probabil că le-au răstălmăcit recomandările, care erau mult mai nuanțate. Nu cred că vreun psiholog decent de pe lumea asta s-ar aventura să încadreze toți copiii într-un astfel de tipar. Poate că legiuitorul a auzit „recomandăm înscrierea cîndva între 5 și 7 ani” și a notat „înscrierea se face fix la 6 ani”. Măsoară cu micrometrul, fă semn cu creta, taie cu toporul.
Fixația pe o fereastră arbitrară de patru luni este la fel de legitimă ca un horoscop. Are zero valoare științifică, ca toate aberațiile.
8. Metoda calendarului
Dacă un copil care împlinește 6 ani pe 31 decembrie ar putea fi apt de școală, dar unul care îi împlinește pe 1 ianuarie nu, înseamnă că fiecare zi este crucială. Că fix în acea zi copilul deprinde niște aptitudini esențiale.
Dar, acceptînd această premisă neverosimilă, atunci cum se face că ultima zi propice este fix ultima zi din an? De ce nu este 23 octombrie sau orice altă zi?
Mai mult, ar trebui ca data-limită de naștere să se schimbe în fiecare an, căci prima zi de școală variază cu cîteva zile în fiecare an. Limita ar trebui devansată poate la 28 decembrie cînd școala începe mai devreme, sau extinsă la 3 ianuarie cînd școala începe mai tîrziu. Păi, ori sîntem riguroși, ori nu!
Desigur, ideea că am putea deduce cu precizie de o zi aptitudinile unui copil este o aberație.
9. Pregătire pentru pregătire pentru pregătire
Un copil care a terminat deja trei ani de grădiniță poate fi nepregătit pentru clasa pregătitoare (zice Statul). Simpla asociere a acestor doi termeni evidențiază ridicolul limitei de vîrstă. Adică copilul nu este pregătit să intre într-o clasă în care să se pregătească pentru școala propriu-zisă. Care este, ea însăși, o pregătire pentru viață.
Ca să prevenim asta, propun introducerea a trei clase suplimentare între grădiniță și clasa pregătitoare, astfel:
- Clasa pregătitoare pregătitoare pregătitoare pregătitoare (6 ani);
- Clasa pregătitoare pregătitoare pregătitoare (7 ani);
- Clasa pregătitoare pregătitoare (8 ani);
- Clasa pregătitoare (9 ani);
În această schemă, liceul urmează să fie terminat la 22 de ani.
10. Decît mult și fără rost, mai bine puțin și prost
Generația mea a intrat în clasa I la 6 ani împliniți. Existau și copii mai mari, dar aceia erau excepțiile. Acum, conform legii, clasa I începe la 7 ani împliniți (căci clasa pregătitoare începe la 6 ani). Între timp, programele școlare s-au tot subțiat.
Așadar, Statul Român insistă că copiii de azi sînt mai proști, că au nevoie de un an în plus ca să fie în stare să înțeleagă noțiuni mai ușoare decît învățau părinții lor. Este o aberație, dar mai mult, este o aberație jignitoare. IQ-ul crește cu cîteva puncte la fiecare generație. O societate în care copiii sînt mai puțin educați decît părinții lor merge în direcția greșită.
11. Adunarea în liceu
Prin existența programelor școlare, Statul admite că educația este un proces lent, un lung urcuș de la noțiuni simple la noțiuni tot mai complexe. Este absurdă ipoteza că toți copiii pot și trebuie să înceapă acest urcuș fix la aceeași vîrstă.
Cred sincer că Statul Român se achită onorabil de crearea programelor. Dar dacă programa ar fi penibil de simplă, dacă la matematică s-ar preda adunarea în liceu, dacă la română am studia o singură poezie în 12 ani, iar la Bac la geografie s-ar cere doar numele continentelor, atunci oare am mai putea considera că Statul Român se achită onorabil de organizarea educației?
Este evident că fiecărui copil trebuie să-i predăm cît poate să ducă, nu să-l ținem în urmă cu seninătate.
12. Cu motocicleta la grădiniță
Un alt argument pe care l-am tot auzit, inclusiv de la un secretar de stat, a fost: „Ați greșit cînd l-ați dat cu un an prea devreme la grădiniță. De fapt, cum de vi s-a permis? Trebuia să socotiți și să-l dați cu un an mai tîrziu.”
Detaliez circumstanțele: la 2 ani și 8 luni, copilul vorbea, mergea cu bicicleta fără pedale și cu trotineta, terminase cu scutecele, știa majoritatea literelor. Nefiind (încă) experți în legi aberante, ne-am dus cu copilul la grădiniță, unde ni l-au primit fără să ne întrebe nimeni nimic.
Și cumva asta este vina noastră, nu a legii aberante. Este vina noastră că n-am stat pînă la 3 ani și 8 luni. Poate era mai bine să stăm pînă la 18 ani, să poată veni copilul la grădiniță singur, pe motocicletă. Altfel poate nu-i credibil că e apt!
13. O mașinărie infernală
Metodologia de înscriere în clasa pregătitoare pomenește de patru ori sintagma „interesul superior al copilului”, în particular:
Art. 1(2): Inspectoratele școlare soluționează orice situație legată de înscrierea în învățămîntul primar în interesul superior al elevului și în limitele legii.
Și totuși, copiilor le este refuzat dreptul fundamental la educație. Așadar, Statul Român spune: cînd interesul superior al copilului este contrazis de limitele legii, legea tiranică primează. Asta demonstrează că Statul Român nu este nimic altceva decît o mașinărie infernală. QED.
Apropo, interesul superior al copilului nu este o noțiune abstractă din care fiecare înțelege ce vrea. El este definit pe larg în Legea 272/2004 privind drepturile copilului. Primul obiectiv este buna dezvoltare și educația copilului.
Art. 2(6): În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:
a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;
14. Legea îl face pe om
Un alt argument pe care îl aud des este „legea e lege”. Cu alte cuvinte, articolul 29(2), care introduce vîrsta minimă, ar putea fi greșit, dar nu contează. Legea trebuie respectată.
Aceasta este o treaptă superioară a absurdului. Am argumentat separat că unei legi tiranice nu-i datorăm supunere, pentru că legea trebuie să fie un set de reguli cordiale după care noi, oamenii, ne dorim să conviețuim. Aceasta este definiția democrației. Dacă punem legea înainte, fără să mai obiectăm dacă este ruptă de realitate, acela se numește feudalism.
15. Maltratarea ca normalitate
Un alt argument pe care îl aud des este „De ce insiști să îți dai copilul într-o clasă în care colegii lui vor fi mai mari cu un an sau chiar doi?”
Reformulez întrebarea, în speranța că monstruozitatea acestui argument va deveni evidentă. „De ce insiști să-ți stimulezi cognitiv copilul într-o lume în care norma este ca părinții să-și țină copiii în urmă?”
Iar răspunsul este, desigur: nu e treaba mea ce fac ceilalți. Trăim o cursă a înarmării în care părinții își dau copiii mai tîrziu la școală ca să fie mai mari decît ceilalți. Aceeași gîndire dictează să ne luăm mașini tot mai mari, ca dacă ajungem la o coliziune să-i facem noi praf pe ceilalți, nu ei pe noi. Dar acesta este un motiv egoist și autodistructiv. Nu este clar ce rezolvă în plan psihologic, dar este o calamitate pentru copil în plan cognitiv.
Majoritatea covîrșitoare a copiilor de 5 ani pot face față clasei pregătitoare la nivel cognitiv. Dacă legea le-ar permite părinților să respecte asta, atunci toate clasele pregătitoare ar avea copii de 5 ani, iar marea „traumă” de a fi coleg cu copii de 6 și 7 ani nu ar exista. Dar oamenii sînt în general cuminți, așa că de 11 ani încoace ei respectă o lege abuzivă. Astfel, normalitatea a devenit o clasă de copii de 7 ani care desenează bastonașe. O lege tiranică îi obligă pe majoritatea oamenilor să-și bată joc de creierele copiilor lor. Iar mie mi se explică sfătos că, cumva, eu sînt ciudatul.
Pentru completitudine, reiau aici și răspunsul pe care i-l dau propriului meu copil de 5 ani cînd observă diferențe și pune întrebări. Sîntem cu toții diferiți. Alți copii nu mai dorm după-amiază, dar eu și mama considerăm că este bine ca tu să mai dormi. Alți copii vin cu SUV-ul la școală, dar eu și mama considerăm că este responsabil să mergi cu autobuzul. Alți copii sînt mai mari ca tine, iar asta este OK. Fiecare părinte alege pentru copilul său ce consideră că este mai bine.
16. In English, please
Un copil pe care Statul Român refuză să-l înscrie în clasa pregătitoare în sistem românesc se poate înscrie la o școală privată în sistem britanic. El va învăța noțiuni similare, dar în limba engleză. El va ajunge astfel să dea dovadă fix de aptitudinile pentru care Statul Român îl consideră prea prost, dar pe deasupra într-o limbă (inițial) necunoscută.
Fix pe obrazul pe care te scuipă Statul Român, te pupă o instituție privată care înțelege importanța educației.
Concluzii
Odată ce condiționăm accesul la educație de o vîrstă minimă, fie ea 5, 6 sau 12 ani, iau naștere tot felul de paradoxuri. Singura soluție este să nu existe o vîrstă minimă, ci să păstrăm doar mecanismul de evaluare psihosomatică. Am încredere că la poarta comisiilor de evaluare nu se vor alinia milioane de părinți cu sugari în brațe. Din experiența anilor 2012–2020, cînd înscrierea la 5 ani a fost posibilă, vor veni probabil cîteva mii de părinți cu copii de 5 ani și posibil cîteva zeci cu copii de 4 ani. Este o picătură într-un ocean, căci o generație are cam 180.000 de copii.
Sau putem să continuăm să-i asuprim fix pe acei copii care dau semne că le place școala și sînt pregătiți pentru ea. În definitiv, cine mai are nevoie de așa ceva? Hai, România!
Următorul articol în serie: Scrisoare deschisă către Ministrul Educației, domnul Sorin Cîmpeanu.
