Dar eu nu-ți doresc ție răul, tu de ce mi-l dorești mie? :-) Îmi dorești să alunec din nou în somnul rațiunii.

Pare că tu presupui deja existența lui Dumnezeu ca fiind dată. Eu tocmai asta disput în seria de articole. Sigur că, dacă Dumnezeu ar exista, ar fi un lucru fantastic, Marx ar fi un scelerat, eu aș fi un rătăcit, dorința ta ca eu să mă reconvertesc ar fi o sinceră urare de bine, Inchiziția și cruciadele ar fi mici sincope care pălesc în fața darului monumental al vieții eterne.

„Believing in God would be a wonderful state of mind to be in, if only that could be arranged.” Am trăit ani de zile luînd existența lui Dumnezeu drept axiomă și sincer am fost fericit. Dar axioma asta nu stă în picioare. Ea este la fel de solidă ca axioma zodiilor sau ca axioma blestemelor mumiilor egiptene. M-aș scufunda în delir dacă aș continua să trăiesc conform ei.

Cît despre Creștinismul ca fundație a civilizației: creștinismul a mers ocazional mînă în mînă cu totalitarismul (despotismul, monarhiile), ocazional l-a alimentat (nazismul) și ocazional a mers împotriva lui (comunismul). Iar Inchiziția și cruciadele sînt efecte concrete și dureroase ale creștinismului. De ce le-am scoate din discuție?